In seara de dinaintea primei zile de munca am fost la traditionalul trainee-party de miercuri care de data asta s-a intamplat marti. Sa mai socializam, sa mai cunoastem lume, sa mai aflam diverse despre cum e viata in Chandigarh. Sa mai auzim muzica normala (am reale sanse sa devin fan manele la cat m-au bombardat oamenii pe aici cu muzica indiana - nu e mare diferenta intre cele doua.).
Ne-am imbarcat 6 intr-un taxi (cu soferul 7) si am plecat spre capatul celalalt al orasului. Mi s-a parut destul de suspect ca nenea de la volanul plasat binenteles in dreapta, nu comenteaza nimic vis-a-vis de numarul ridicat de fete palide din masina, dar m-am gandit ca asa se poarta pe aici din motive economice. Binenteles,pentru ca nu m-am invatat minte sa nu mai fac presupuneri, mi-am luat-o din nou.
Dupa ce ne invarte bine pe niste stradute inguste si intunecate, se opreste si ne comunica fericit ca trebuie sa platim taxa suplimentara. Ca doar suntem 7. Noi il corectam foarte indignati ca nu suntem 7, ci doar 6, al saptelea e el, doar nu o vrea sa platim taxa suplimentara si pentru el! Matematica noastra nu il impresioneaza de loc si se pune pe povestit cum putem noi sa ne dam frumos jos din masina si sa luam alt taxi daca nu ne convine. Numai ca noi nu prea puteam sa ne dam jos din masina pentru ca habar n-aveam unde suntem. De unde am tras concluzia ca exista si soferi de taxi destepti care chiar stiu sa negocieze de pe pozitii de forta. Normal, am acceptat minunata suprataxa asa ca am plecat mai departe.
Motivul pentru care povestesc de trainee party intr-un post care ar trebui sa fie despre "cum e la munca" este pentru ca aici am aflat cam "cum e la munca" in general pentru trainee din Chandigarh. Ni s-a povestit despre cat de frustrant este sa nu ti se dea nimic de facut toata ziua, despre cat de frumos e sa stai cateva ore sa te uiti unul la altul pentru ca nu e curent si evident, n-ai calculator. Despre cum e sa n-ai calculator deloc indiferent de starea curentului alternativ din prize desi in TN Form se precizeaza clar "personal working space and computer". Despre cum e sa muncesti doua luni si sa nu-ti primesti salariul pentru ca cei de la firma nu mai vor sa te plateasca. Si uite asa am reusit noi sa ne paranoizam si sa deslusim misterul numarului imens de eXchange-uri realizate in India.
Cu o prima impresie minunat conturata in capatanile noastre, pe care deja incepusem sa le injuram ca ne-au adus aici, ne-am dus a doua zi spre locul de intalnire unde se presupunea ca trebuie sa ne vedem cu persoana de legatura din AIESEC (AKA TN Manager-ul nostru). Dupa 10 minute se vede si scuterul mult asteptat asa ca mergem si ne inregistram intr-un registru la intrarea in firma. Urcam scarile, deschidem usa, aer conditionaaaaaaaaaaaaaaaaat... (incepem sa ne revenim la viata), interior in culorile companiei (alb albastru), canapele care par confortabile pe dreapta, birouri pe stanga, lume care sta pe canapele, lume care sta la birouri, lume care se uita la noi, lume care zambeste. Poze mari cu Australia lipite de pereti. Pana acum e bine. Aflam ca acolo e receptia. Ne asezam pe ceva scaune, vine un nene si ne aduce apa. O tipa simpatica ne ia in primire, ne plimba prin toata compania pe 3 nivele, si ne face cunostinta cu o carca de oameni. Binenteles ca eu nu retin nici un nume. Ne intoarcem la receptie, ni se povestesc cateva lucruri despre companie si peste 15 minute facem cunostinta cu nenea care se pare ca o sa fie responsabil de noi.
Ne luam dupa el, iesim din camera, mergem 5 minute si intram in alta cladire de birouri. Aer conditionat din nou. Me happy. Etajul (nu-i mai mare decat tot biroul in care lucram la Orange) e cam inghesuit. Aflam totusi ca avem un spatiu inchis care e format din 2 scaune, 2 calculatoare, 3 birouri lipite si o imprimanta, care e doar al nostru - al meu si al lui Cati. Calculatoarele au o calitate deosebita: nu exista restrictii pe ele, asa ca poti instala orice program vrea muschiul degetului aratator care apasa pe mouse.
Oamenii din birou sunt foarte zambareti cu noi, doar ca vorbesc tot timpul in Punjabi asa ca nu prea e loc de interactionare (nu ca as fi eu cine stie ce sociabil). Nu stiu daca ati vazut "Slam Dog Milionaire". In film, personajul principal e un baiat care printre altele are ca job sa aduca ceai angajatilor din call center-ul in care lucreaza. Avem si noi un nene de genul asta care face un ceai absolut demential cu lapte si ceva mirodenii ciudate. Asa ca suntem rasfatati cu apa, ceai si ocazional si cu chestii dulci.
Firma la care lucram se ocupa cu emigrarile si din septembrie o sa dea drumul unei universitati speciale pentru indieni in Adelaide. Asa ca noi, ca albi ce ne aflam, trebuie sa facem seminarii cu diversi studenti si sa le explicam ce misto e sa traiesti si sa inveti in Australia. Din pacate se pare ca nu putem face asta decat imbracati in costum negru si camasa alba. Eu sa fiu sincer am intetionat sa-mi iau obiectul asta vestimentar cu mine, doar ca atunci cand am descoperit ca bagajul meu in loc de 20 de kg are 27, a fost primul care a zburat. Mi s-a parut cel mai putin important. Evident, nu era.
Da' daca trebuie, trebuie. Asa ca in a doua zi de munca, escortati de sofer si de un tip care se pare a fost selectat pentru merite deosebite in domeniul fashion design, ne-a trimis sefu' la cumparaturi. Sa ne luam costum. A facut cinste firma :D. Noi, bucurosi ca nu va trebui sa ne dam ultimii bani de mancare pe costume, ne-am conformat. Pentru mine a fost un chin. Imbraca-te dezbraca-te. Si pe la baietii astia in magazine nu poti nici macar sa te inchei la camasa fara sa sara vanzatorul sa te ajute. Ceea ce pentru mine a fost cam enervant. Aveam impresia ca toata lumea ma credea handicapat si in imposibilitatea de a-mi folosi cele doua maini din dotare. Cel mai ciudat e la pantofi. Nu te lasa sa te incalti singur. Trebuie sa iti bage cineva piciorul in pantof, asta dupa ce in prealabil a fost acoperit cu o punga. Plus ca e ineficient sa probezi incaltaminte cand peste sosete ai ceva alunecos.
Costumul e jumate "custom made". E facut in magazinele care il vand, si se personalizeaza in functie de client. Pantalonii nu au tiv, si cusaturile sunt in asa fel facute incat sa le permita lor tot felul de modificari. Dupa ce te masoara si probezi costumul in starea initiala, mai astepti 30 de min - 1 h, timp in care se fac toate ajustarile necesare in lungime sau latime.
Dupa ce intr-un final dramatic ne-am gasit si eu si Cati costum, ne-am dus in alta piata ca sa cumparam cravata. Ca fara cravata nu ma intelegeau aia cand vorbeam!Indienii se pare ca nu au cravate de o culoare uniforma, ci numai chestii colorate in toate felurile posibile si imposibile cu o suta de modele si desene. Rezultatul a fost ca mi-a luat ceva pana cand am gasit cravata care sa se potriveasca macar tangential la costumul meu negru.
O sa va povestesc alta data cum e in excursia de prezentare. Mi-ar lua mult prea mult timp sa scriu.
Trebuie totusi sa impartasesc "the special features of working in India":
- Lucrezi de luni pana sambata. Cantecelul cu "friday" care era preferatul nostru in biroul din Romania nu mai e de actualitate.
- Se lucreaza 8 ore + 1 ora pauza obligatorie. Aici intervine "the reverse indian strechable time". Am aflat ca pauza noastra de masa incepe musai de la 14 00 si se termina la fel de obligatoriu la 14 45. Si uite asa timpul indian nu numai ca are proprietatea de a se dilata ( vezi postul anterior in care "asteapta-ma 15 min a devenit asteapta-ma ca prostu' 2 ore), ci si proprietatea de a se contracta ( e adevarat, mai rar intalnita).
- Trebuie sa semnezi condica cand ajungi la servici dimineata si cand pleci din birou seara
- Monitorul tau trebuie sa fie in asa fel orientat incat seful sa vada ce faci tu acolo la butoane si soricel. Daca nu, va fi readus brusc pe axa corecta de catre omul de servici/ omul cu ceaiul.
- Ocazional, poti avea un coleg nou de birou. Vine si pleaca; cred ca e un fel de sef ca nu tre' sa se treaca in registru. E lung de aprox 30 de cm, are mustati si sfideaza gravitatia mergand si pe pereti. I se mai spune si Jerry; numele sau intreg - Sobolanul de Birou. Prima intalnire cu el a avut-o Cati. Ii facea ochi dulci pe sub monitor. Cred ca i-a placut de ea, pentru ca de atunci revine regulat pe aici. E discret - nu-l vedem intotdeauna dar ii simtim prezenta de fiecare data cand se aude un tipat prin birou.
- Din categoria "si altii" - furnicute si gandacei. Chiar nu inteleg ce cauta astia pe aici din moment ce curatenie se face in fiecare zi si mancare nu au de unde sa gaseasca.
- Sefu - A.K.A. Supremu' Intelept. In india nu se contrazice sefu'. El e cea mai inalta entitate pe care o poti cunoaste in neinsemnata existenta pe care ti-o exerciti prin birourile firmei. Se recunoaste usor dupa privirea atotstiutoare si dupa atitudinea celorlalti fata de el. El e persoana care striga diverse nume atunci cand are nevoie de ceva. Orice: de la hartii la cablu de laptop sau scaun. A! Am uitat. un bun semn distictiv e scaunul pe care sta. Cu cat e mai inalt si mai de piele (scaunu') cu atat e mai mare sefu.
La capitolul asta avem cat de cat noroc, interactionam cu sus-numitul doar la sesiunile de asa-zis feed-back. Am invatat insa sa traim cu el.Nu are rost sa ii contesti argumentele. Cel mai bine e sa incuvintezi energic si cand ai o sugestie, o implementezi direct, fara sa-l mai intrebi.
- Un alt personaj in lumea noastra e Netul. In principiu, momentan, cand el absenteaza noi nu avem cum sa ne construim prezentarile. Si cum el pica frecvent si pentru perioade mult prea lungi de timp, e cel mai injurat element pe care-l suportam.
La capitolul parti bune, l-as trece pe nenea care iti aduce tot timpul apa, ceai si care incalzeste pana si pranzul daca ti-l aduci de acasa (la capitolul asta trebuie sa ma mai documentez; n-am experimentat).
Peste 3 zile ar trebui sa primesc primii bani. Sper sa nu fie subiectul unui post despre ce trebuie sa faci ca sa-ti iei salariul in India.
Bonus track II : Poze -
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte interesanta experienta ta din India. Citesc cu sufletul la gura. Felicitari pentru...realizari. Roxana
RăspundețiȘtergere