La Hala

V-ati frustrat vreodata din cauza secretarelor, functionarilor publici, notarilor, actelor si in general din cauza birocratiei romanesti? Cred ca nu exista persoana care sa nu fi injurat macar o data institutiile romanesti atunci cand a avut nevoie ca tiparnita statului sa-i fabrice ceva acte.

La inceputul asta de saptamna, eu unul m-am gandit cu nostalgie la cozile si la fetele acre ale doamnelor de la ghiseu. Chiar suntem norocosi. Cand mai aveti data viitoare de-a face cu o doamna trecuta de 45 de ani, plinuta, tunsa scurt si cu un nelipsit permanent in paru-i ars, sa-i multumiti ca exista. Chiar daca privirea ei plina de greata si blazare va va ingheta zambetul pe buze.

Credeti-ma pe cuvant, acasa e raiul functionaresc fata de ce trebuie sa infrunti in India.

Pentru ca stam mai mult de 6 luni pe meleagurile pe unde vaca-i sfanta, trebuie sa ne inregistram la "the office for foreigners". O sa trec peste frustrarile si nervii direct conectati la nesimtirea LC-ului din Chandigarh pentru ca nu asta e rostul postului.

Dupa ce am descoperit ca primul oficiu de "aliens" - vorba legislatiei romanesti - la care am fost, n-a fost ala bun, ne-am indreptat a doua zi cu ricsa spre phase I. In partea asta a orasului ar fi trebuit sa fie locul in care sa ne inregistram. Habar n-aveam noi unde in Phase 1, pentru ca binenteles am plecat singuri, baietii responsabili de noi din @ fiind mai greu de convins sa vina cu noi decat o baba evlavioasa sa intre intr-un sex-shop.

Prima oara in India cand avem noroc porcesc: nenea cu ricsa ne lasa din propria initiativa fix in fata comisariatului de politie din Phase 1. Cum biroul precedent ( ala la care ne-am dus degeaba mai devreme) era tot in sediul politiei, ne-am zis ca am nimerit bine. Si am inceput sa intrebam. Primul ghiseu iesit in cale: luati-o la drapta, la intrarea 9; la intrarea 9: duceti-va inapoi, luati-o la stanga, a doua usa; a doua usa: hai ca va duc eu unde trebuie. Evident ca nu ne- dus unde aveam nevoie. Dupa incercari repetate si nereusite, am tras concluzia ca ar trebui sa sunam pe cineva din @ sa vina sa ne descurce. L-am sunat pe cel care era responsabil de noi, Amarpreet, am avut din nou noroc ca era liber, si ne-am pus pe asteptat.

Cat am stat pe banca in fata comisariatului, am putut sa admir "Kalasnikoavele" baietilor care pazeau institutia. Astia nu pot sa faca paza fara sa aiba niste puscoace mai mari ca ei atarnate de gat. La un moment dat, soldatul care pazea cea mai apropiata usa s-a asezat langa noi pe banca, cu pusca pe genunchi si cu teava indreptata fix spre noi. Ne gandeam deja cum o sa aratam noi in scaun cu rotile daca i se descarca astuia arma din greseala.

A venit si Amarpreet intr-un tarziu. Si ne-am apucat (mai mult el) sa intrebam unde este ghiseul pe care il cautam deja de mai bine de 1 ora. Cred ca functionarii de acolo au vrut mai intai sa ne faca un tur al institutiei pentru ca ne-au plimbat in stanga, in dreapta, pe scari, pe sub scari, in birouri, pe la ghisee, de ne-a venit rau. Intr-un final am nimerit ghiseul bun. Bine-nteles, era super simplu sa ajungi la el de unde ne aflam la inceputul cautarilor si scria mare cat capul meu pe el "foreign registration".

A intrat AmarPreet pe dupa ghiseu si incepe o lunga povestire cu functionarul. Dupa 5 minute scoate capul si ne cere un pix. Ii dam pixul, si dupa inca 10 minute iese de la nenea politistu' cu o ditamai lista de documente trebuincioase pentru inregistrare.

Si acu' ce facem, intrebam noi. Pai mergem sa facem documentele. Logic, nu? Mai ilogic a fost locul in care ne-am dus sa fabricam actele.

Voi va duceti la piata/hala ca sa cumparati legume/fructe. Corect? E, noi ne-am dus la hala ca sa facem acte. Imaginati-va o piata de legume. O platforma de ciment, de, sa zicem, 200*300 de metrii, cu piloni de fier din loc in loc care sustin un acoperis de tabla groasa. Intrarea se face pe oriunde, pentru ca nu exista pereti laterali. Acum populati spatiul cu tarabe. Pe tarabe nu sunt chestii de mancat. In schimb se pot vedea masini de scris, in mod sigur mai batrane decat mine, hartii de toate felurile si marimile, masini de copiat acte (tehnica moderna) si la capitolul "state of the art facilities", 2-3 calculatoare.

Lume in piata asta notariala ca la pomenile electorale din preajma alegerilor. Si incepe distractia.

Pasul 1: Stai la coada 45 de minute pentru 3 foi verzi si 3 timbre fiscale/foaie.

Pasul 2: Fa copii dupa pasapoarte si viza. Cate 3 copii. Aici n-am stat la coada.

Pasul 3: Pauza. S-a facut 12 30. Si notaru-i si el om. Tre' sa faca pauza de masa. 1 ora jumate'. Ca sa ii priiasca.Asa ca ne-am conformat si am fost si noi sa mancam. Papa bun si mult. Vegetarian.

Pasul 4: 4 poze tip pasaport. Au un sistem superb baietii astia la poze. Te duci la nenea fotografu', stai pe bancuta, admiri minunatele fotografii tip boliwood din jurul tau, si dupa 2 minute intrii la facut poza. Stai din nou pe scaunel de data asta, nenea fotografu' te aseaza in poza, ia apartul "NIKON" digital, face 2-3 poze pana e multumit de rezultat. Optional, in spatele fotografului e un indian care se scalamba la tine ca sa te faca sa razi. Asta doar daca te aduc la fotograf cunostintele din @. Dupa ce poza e facuta, se conecteaza NIKON-ul prin USB la calculator, se deschide fotoshopul, se fac retusari daca vrea clientul, se decupeaza fata din poza, se aduce la marimea tip pasaport, si se scoate la imprimanta. Gata poza. "Colorata-i miine-i gata" in varianta indiana.

Pasul 5: Daca trece pauza de masa, te prezinti la nenea notarul dotat cu masina de scris. Te asezi pe bancuta langa el, astepti sa gaseasca modelul pentru documentul de care ai tu nevoie, baga hartia verde si cu timbre pe ea in masina de scris, si se apuca sa tasteze. Daca greseste sterge cu guma. Nu-i problema ca e act oficial. Daca mai gaseste vre-un cuvant precum "repatriation" in model si nu stie ce inseamna, intreaba colegii de breasla. Cum nici ei nu stiu, intreaba clientul. Clientu' stie. Merge mai departe cu viteza melcului turbat si in 2 ore reuseste sa termine de scris cele 3 foi. 2 ore pentru ca se intrerupe de o suta de ori de fiecare data cand mai aparea vre-un indian in nevoie.

Pasul 6: Reface copiile dupa pasaport pentru ca nu sunt clare.

Pasul 7: Mai cumpara 2 timbre pentru fiecare foaie verde.

Pasul 8: Du-te la ghiseu la nenea politaiu' sa ne spuna daca avem toate actele in regula. Ghiseul inchis. Ora 5 30.

Pasul 9: Enerveaza-te, calmeaza-te si revin-o a doua zi.

A doua zi

Pasul 10: Asteapta idiotul de AIESEC-er 1 ora si 45 de minute pe banca langa politie.

Pasul 11: Bucura-te ca a venit si un om descurcaret de data asta: proprietarul apartamentului in care stam. El trebuia sa apara pentru ca era nevoie si de semnatura lui pe unul din acte.

Pasul 12: Descopera ca unul din documente este gresit si ca ai stat ca prostul langa unu' cu masina de scris 2 ore, cand puteai sa stai ca desteptu' 20 de minute langa unu' cu calculator pentru acelasi lucru. Asta e diferenta intre a avea sau nu relatii in India.

Pasul 13: Legalizeaza documentele: un nene avocat ne-a pus cate 4 stampile pe fiecare foaie. Habar n-am de ce 4 cand ni le-a pus acelasi om. Probabil tine si asta tot de sistemul de relatii si pile care in Punjab functioneaza de parca baietii astia l-ar fi inventat.

Pasul 14: Scapa de hartii la ghiseul initial, semneaza si du-te la servici.


Partea proasta: O zi jumate pierduta pentru o inregistrare care se putea face in 30 de minute intr-o tara in care birocratia nu e o sursa principala de venit.

Partea buna: intorsi acasa, nimic n-o sa mai vi se para prea complicat sau prea incet.

Nota 1: Nici unul din pasi nu s-a intamplat la aceeasi taraba.
Nota 2: N-am poze, eram prea nervos ca sa mai fac.
Nota 3: Ignorati eventualele cuvinte care nu exista in DEX, va prindeti voi ce-am vrut sa spun.
Nota 4: Totusi e frumos in India :D.

Transport, Home delivery si alte nebunii

Dupa un somn de 2 ore care s-a chinuit din greu sa ne incarce bateriile, l-am cunoscut pe tipul

din AIESEC responsabil de trainee-house-ul in care cu bucurie in suflet locuim. Dupa ce ne-a promis ca o sa capatam frigider, filtru de apa, aragaz si ceva butelie de gaz cat mai rapid si ne-a dat vestea buna ca pe langa chirie,la care ne asteptam, trebuie sa mai punem si de-o garantie de 3000 de rupii, s-a oferit sa ne arate orasul noaptea. Fideli ideii ca trebuie sa cunosti orasul in care traiesti, ne-am inghesuit sa zicem ca de-abia asteptam.

Mare greseala. Desi sunt de parere ca lectiile invatate pe pielea ta sunt cele mai durabile, trebuie sa recunosc ca nu ma omor dupa ceea ce inseamna sa inveti - vorba unui bun prieten si colocatar de camera - "the hard way". Cursul numarul 1 pe care l-am urmat in India, "Transportul in comun" ajunge la lectia numarul 2: "Costuri si Tarife". Asa cum aveam sa observam pe pielea de vaca/porc/ecologica a portofelului nostru taxiul e cea mai proasta alegere din punct de vedere economic. Mai ales daca persoana binevoitoare care iti arata orasul se hotaraste sa o faca prin parbrizul masinii rezolvandu-si in acelasi timp si alte probleme personale/AIESEC pe care le mai are pe lista de "TO DO" in ziua respectiva. N-am avut ce sa facem decat sa ne uitam mai mult la contorul rosu din taxi decat la orasul din care oricum nu se vedea mare lucru - noapte fiind si curentul scump, asa cum am povestit in postul anterior. Spre maxima noastra frustrare s-a oprit la 300 de rupii (bani cu care mananca o persoana cam 3 zile aici).

Am ajuns in piata principala din Chandigarh - un centru comercial cu pronuntate accente vestice - se vede ca a fost proiectat, ca tot orasul de altfel, de un arhitect francez. Din categoria Vest: pavaj foarte asemanator cu cel pe care calcam in centrul Ploiestiului, magazine in care gasesti ce brand vrei de la ... la ... (spatiile le completati voi, ca eu nu ma pricep), o fantana arteziana futuristica, bancute si copacei mari si frumosi. Din categoria India: inghesuiala -ca doar era sambata seara-, vanzatori ambulanti care isi intind marfa pe jos si care exerseaza pentru Olimpiada la proba "Stransul tarabei viteza" atunci cand apar ceva autoritati puse pe taxat activitatea comerciala, muzica - cum altfel decat indiana - data la maxim, de toate felurile si tanguielile, porumb copt la fiecare colt de strada (pofticios rau dar sunt prea fricos ca sa cedez tentatiei), iluminare saraca, mirosuri care mai de care mai interesante, culori multe, priviri fixe (din motivul ca ne-au facut mamele noastre mult mai albi decat pe ei).

Si pentru ca ne era foame prima tinta a fost "Hot Millions" ca sa ne mai calmam stomacelele. Bine-nteles ca era full. Indienii sunt mari amatori de mancat in oras, se pare chiar si in localurile in care shema cu "mananc 3 zile din cat am platit la taxi in seara asta" nu se mai aplica. "Hot Millions" e un local scump. Drept pentru care, exista valet care are grija ca nu cumva sa faci intindere la mana daca deschizi usa si linie de asteptare pentru o masa libera pe terasa, la un pahar cu apa din partea casei. Pe care n-am baut-o din cauza paranoiei mele legate de filtrele neexistente in sistemul lor de alimentare cu lichid al robinetelor.

Peste ce-am mancat o sa sar din simplul motiv ca nu am mancat.Ne-am plictisit repede de asteptat cuminti la masa de pe terasa sa se elibereze o masa din interiorul binecuvantat cu aer conditionat. Asa ca am plecat spre casa in prima cursa cu ricsa din India. Nu stiu daca mai tineti minte masinutele alea din tabla care aduceau de obicei lapte si aveau 3 roti plus un ghidon de motocicleta in loc de volan. Cam asa arata o ricsa motorizata, care este upgrade-ul ricsei cu tractiune umana bazata pe lanturi si pedale. Pe langa faptul ca e faina senzatia de vant in

plete pe care ti-o da atunci cand mergi in ea, e si mult mai ieftina decat taxiul. In ultimele zile soferii de ricsa au devenit catalizator pentru dezvolatarea abilitatilor mele de vorbit in hindi si de negociat folosind doar body language. Asta in principal pentru ca mamele lor nu i-au batut la timpul potrivit ca sa se duca la scoala si sa invete engleza si pentru ca alb fiind, pe fruntea mea e scris "fraier, tepuieste-ma" de fiecare data cand vreau sa ma deplasez mai mult de 500 de metri.

Am ajuns in sfarsit acasa morti de foame si ne-am hotarat ca cel mai bine ar fi sa comandam ceva pizza. Eu recunosc ca la capitolul engleza Cati ma face in orice moment din zi sau noapte asa ca "placerea" de a suna la "Domino's" i-a revenit ei. Normal, pana si operatiunea asta extrem de simpla la prima vedere, cere ca toate lucrurile in India, netarmuita rabdare. Tanti de la telefon a facut probabil engleza cu femeia de servici pentru ca nici ea nu a inteles ce am vrut noi de la ea, decat dupa vreo 3 repetari si nici noi nu am inteles ce a vrut ea de la noi nici daca ar fi repetat de 100 de ori. Dupa ce Cati a folosit toata intuitia ei feminina ca sa

inteleaga ce ii comunica minunata telefonista, a inchis si ne-am pus pe asteptat. 2 minute, pentru ca telefonul a mai sunat o data ca sa confirme comanda. Si inca o data pentru ca incercarea precedenta se pare ca nu se soldase cu un rezultat multumitor. Dupa 3 telefoane si 30 de minute, comanda a ajuns in sfarsit si am putut sa mancam prima masa decenta pe ziua respectiva.

Ziua cu cele mai multe socuri culturale pentru mine s-a terminat in sfarsit, nu inainte sa ma hotarasc impreuna cu Cati ca nu ne place sa dormim in camera comuna si vrem sa avem patru pereti care se inchid cu o usa ale carei chei sa le avem doar noi. Misiune indeplinita a doua zi cu succes pentru ca avem o gazda marinimoasa si un TN Manager care in general se tine de promisiuni.

Poze cu camera noastra:

Si pentru ca optiunile de pus poze sunt absolut idioate sau nu stiu eu sa le folosesc, am si un "bonustrack" http://picasaweb.google.co.in/catinca.stefan/

O noua jumatate - care nu incheie ziua (nu tocmai matematic posibil)

Inapoi la tastatura. Va spun mai tarziu de ce am facut pauza :).

Ziceam ca eram in autogara. Am citit undeva ca cel mai bun m

od de a fi lasat in pace de localnici e sa te prefaci ca sti exact ce vrei sa faci. Asa ca ne-am luat o moaca de experti si am inceput sa ne plimbam printre autobuze.Problema mare a fost ca toate aveau destinatia scrisa in hindi, asa ca am lasat fitele si am intrebat de autobuzul spre Chandigarh pe prima persoana care parea cat de cat "user friendly". S-a nimerit a fi un indian sikh. Primul din multii cu care urma sa avem de-a face. Sunt foarte usor de recunoscut. Isi poarta parul pe care nu il taie niciodata in niste turbane formate dintr-o fasie de panza care poate ajunge pana la 7 metri, au barba si o bratara de argint specifica. In Chandigarh am vazut multi care aveam pumnal la brau - am inteles ca ar fi o alta "trasatura de caract

er" a lor.

Am aflat care e primul autobuz cu aer conditionat spre Chandigarh asa ca ne-am imbarcat si ne-am pus pe asteptat. A plecat intr-un tarziu pe la 7 00, dupa ce ne-a acordat timp pentru o analiza amanuntita a autogarii. Nu ca ne-am fi dorit asta in mod expres. Dar nenea soferul a fost dragut si s-a gandit sa "ne faca o bucurie".

Drumul a avut o singura parte pozitiva: aerul conditionat. Cum nu putea sa fie totul minunat, am nimerit un loc in care curentul se concentra spre capul meu. Asa ca dupa ce ca eram singurii albi din autobuz, eu eram si venit de la polul nord, cu hanoracul pe mine si gluga in cap. Traficul mi-a adus aminte de naveta saptamanala Ploiesti Bucuresti si retur. Mai precis de podurile de la Baneasa in ora de varf. Viteza medie - probabil 10-15 km la ora. Asa am mers cred ca in

jur de 2 ore pana s-a mai eliberat situatia cat de cat. Mie calatoria asta cu autobuzul mi-a oferit urmatoarele: primele vaci indiene de pe sosele; prima buda indiana folosita; primul sandwich vegetarian papat si primul Logan indian vazut:

Dupa aproximativ 6 ore am ajuns in Chandigarh. Aceeasi autogara plina de lume, plina de strigate si vanzoleala dar fara gunoaie. Chandigarh este un oras super curat dupa standarde indiene. Autogara mult mai organizata, cu peroane numerotate, magazine si cosuri de gunoi din loc in loc.

Ne-a pescuit o tipa din AIESEC si ne-a imbarcat intr-un Suzuki cu un portbagaj destul de mare pentru ambele geamantane din dotare si cel mai important cu aer conditionat. Efectul faptului ca acum stau sub un ventilator cat toate zilele si in stanga imi murmura un AC este ca am uitat sa mentionez ce inseamna sa fie afara cald. In Bucuresti in iulie la ora 14 00 e un fel de primavara blanda fata de ce simti aici. Asa mi s-a parut mie in prima zi. Dupa 10 de minute de stat afara esti exact la fel de ud ca atunci cand iesi de sub dus. Am inteles abia acum adevaratul sens al minunatelor expresii "curg apele de pe tine" sau "transpiri ca un cal". Asa ca aerul conditionat e cel mai bun prieten pe care poti sa-l ai aici.

Si de aici incolo incep socurile culturale. Orasul e mic doar dupa standardele Indiene, eu sunt sigur ca e cel putin de doua ori mai mare decat Ploiestiul. Traficul chiar ok, fara claxoane si fara senzatia ca toti cei care trec pe langa tine o ajunga sa-si culeaga vreo mana/cap/picior de pe sosea. Totul e mult mai calm si mai civilizat. Casa in care stam e practic intr-un orasel lipit de Chandigarh. Il cheama Monali. Cartierul e unul foarte frumos plin de case interesante si plante necunoscute. Cel putin majoritatea. Mama are intr-un ghiveci versiunea subnutrita a individului urmator:

Poze din cartier:

Sa

fiu sincer, cand am intrat in zona mi-a aparut un mare zambet pe fata. E reconfortant si iti ridica moralul sa stai intr-o vecinatate care incanta ochiul. E, si cum a aparut a si disparut cand am intrat in casa. Cred ca e singurul loc din lume in care poti sa ai in acelasi timp marmura pe jos in toata casa si mobila care sta sa cada sub cat praf s-a strans pe ea, bai care cred ca nu

au vazut Domestos sau ceva asemanator de ani buni, pereti patati de igrasie si o bucatarie in care in chiuveta deja nu mai e praf, ci pamant. Vestea bomba: "dragii mei, voi dormiti in camera comuna". Adica camera in care se intra de afara si prin care se trece catre toate cele 3 camere, 2 bai si bucatarie ale casei.

Restul de facilitati ale casei:

- bucatarie fara frigider, aragaz, sau

filtru de apa (nu pentru fite, dar e absolut necesar in India daca nu vrei sa faci colectie de sticle de apa plata). In schimb dotata cu un imens cuptor cu microunde cu personalitate proprie care merge doar cand are el chef.

- apa intre 5 AM 9 AM si 5 PM si 9 PM. Cu ocazia asta am invatat ca in India nu exista robinet de apa calda si robinet de apa rece. A

sta din simplul motiv ca apa calda nu trece pe aici. Nici macar sa ne salute. Lipseste cu desavarsire. Adica nu-i deloc. In India, robinetul din stanga e intotdeauna "storage water" iar cel din dreapta e "fresh water". Storage water inseamna ca pentru indieni special, s-a inventat tancul de apa pe acoperisul casei care strange constiincios apa atata timp cat ea binevoieste sa curga. Si spre usurarea mea mai inseamna ca poti trage apa de la toaleta pe tot cuprinsul zilei.

- si bomboana de pe tort. Am aflat care sunt consecintele unui sezon de muson secetos: desele si lungile pauze. De curent. Legatura? O parte importanta a industriei electrice din India se bazeaza pe centralelele hidroelectrice. Asa ca daca nu ploua cand trebuie (adica in perioada asta) raurile sunt anemice si ene

rgia putina. Rezultatul? Intre 7 AM si 5 PM ventilatoarele din casa nu merg reusind sa creeze un clim

at excelent pentru orice vietate care iubeste umezeala si caldura excesiva. Si din nou efectul de dus fara sa faci dus de care povesteam mai devreme. Ca dus de unde dus daca apa curge doar intre orele magice 5 si 9?

- exista totusi si o parte buna: avem masina de spalat, dusuri, si internet Wireless. Toate astea sunt un super lux aici asa ca suntem invidiati de multi trainee.

Am uitat sa va spun de ce am facut pauza fortata la postul anterior. Dar banuiesc ca v-ati prins voi. :) De la muson. Sau mai bine zis de la lipsa lui.

Continuarea mai tarziu. Iar am obosit.

Juma' de zi

Vineri noapte, aproape sambata dimineata am reusit sa ajungem in India. Am mers cu avionul de cam 10 ore si am facut escala in Amsterdam 2 ore jumate. Super aeroport la Amsterdam. Au pana si un mic muzeu cu opere originale ale unor pictori olandezi. Plus ca e imens si in doua ore si ceva cat am stat acolo nu am avut deloc timp sa ne plictisim.

Dupa ce am stat la o ditamai coada la imbarcare, pentru ca avionul spre Delhi era absolut imens, am descoperit ca pe langa faptul ca era cat o balena era si foarte bine echipat - fiecare scaun dotat cu un ecran si o telecomanda. Pe monitor puteai sa iti alegi sa asculti muzica sau sa vezi filme (multe si destul de noi) si chiar sa te joci diverse.

Am aterizat in Delhi in jur de miezul noptii si din motive de siguranta si de paranoia din capul meu a trebuit sa asteptam sa se faca lumina afara ca sa plecam spre terminalul de unde urma sa luam autobuzul spre Chandigarh. Am descoperit cu ocazia asta ca marele aeroprt international Indira Gandhi e doar cu putin mai mare decat Baneasa noastra si ca nu prea avem ce sa facem altceva decat sa incercam sa dormim. Dupa nemaiterminate permutari intre bagaje, maini, picioare si scaunul

aferent am reusit sa gasesc o pozitie in care am dormit cam 30 de minute. Intre timp am schimbat ceva bani, bineinteles in aeroport, pentru ca moneda indiana nu poate fi gasita in afara tarii. Prilej cu care ne-am luat si prima teapa din India platind un comision de vreo 600 de rupii pentru 10000 schimbate la vestita banca Thomas Cook.

Intre timp s-a facut 5 00 asa ca ne-am miscat cu tot cu bagaje spre o firma de taxi pre-platita din aeroport. Normal, cand sa spunem lui nenea de acolo unde vrem sa ajungem, am descoperit ca am pierdut hartia cu adresa autogarii. Inca 10 minute in care ne-am chinuit sa gasim adresa in ghidul despre India pe care l-am cumparat din Romania. Macar astia au fost 100 de RON cheltuiti destept.

Am gasit adresa, am platit, am luat chitanta, am tras aer in piept si am dat sa iesim din aeroport pe una din cele doua usi ale sale. Imediat dupa ce se deschid usile aeroportului te loveste o caldura si o umezeala infernala (cu toate cele 5 ore ale diminetii) plus cam 100 de indieni galagiosi ingesuiti toti pe 20 de metrii patrati langa iesire toti inc

ercand sa iti ofere o varianta cat mai "avantajoasa" de hotel/taxi. Avantajoasa e intotdeuna doar pentru ei. Taxiurile preplatite sunt singura varianta prin care nu o sa fii usurat de un sfert din banii pe care ii ai in portofel in prima zi in Delhi.

Ne-am urcat in taxi. O masina care mie ne-a placut super mult. E ceva gen masinile pe care le vezi in pozele din Havana, numai ca era fabricata acum 30-40 de ani in india. President parca o chema. In taxi am descoperit cum miros indienii a transpiratie. Si cum conduc indienii. De mirosit miros a condimente. Ceva care aduce a miros de curry gatit. cand am urcat in masina am crezut ca era doar miros de condimente. Cand am trecut pe langa oameni foarte saraci si am vazut ca au acelasi miros, am tras concluzia de care am povestit. Partea buna e ca mirosul nu ma deranjeaza absolut deloc, pot sa spun chiar ca imi place.

Despre cum conduc indienii, am citit si m-am convins sambata dimineata. Cand vor sa depaseasca - claxoneaza; cand vor sa intre in intersectie - claxoneaza; cand se apropie de vreo masina - claxoneaza. Claxoneaza mai tot timpul. Nu exista alte semne de circulatie in afara de cateva zebre - pe care oricum nu le baga nimeni in seama- si

de cateva stopuri - foarte putine. In rest, prioritatea tine de cine e mai tupeist cand intra in intersectie si de cine are goarna la claxon mai mare. Rezultatul? Senzatia ca toti soferii de ricsa care trec pe langa masina in care esti o sa ramana fara picioare/cap, ca toate masinile care vin din sens opus o sa intre in tine sau ca la urmatoarea intersectie o sa se termine cursa. in mod inexplicabil, am ajuns intregi la destinatie. Si noi si probabil si cei care au trecut pe langa noi in trafic.

Autogara pe care o vroiam noi s-a dovedit a fi in cealalta parte a orasului, asa ca am vazut o particica din Delhi pe drum. Acum nu stiu daca soferul a vrut sa ne impresioneze si a condus numai prin zonele bune ale orasului, dar eu am vazut o gramada de parcuri si gradini absolut superb ingrijite. Nu am vazut nici un petic de iarba care sa nu fie tuns. Soselele pe care am fost noi nu prea aveau gropi. singurul obiectiv turistic pe langa care am trecut a fost Fortul Rosu. Am vazut doar parti din

Zidul lui - super mare, super frumos si bineinteles super rosu.

Si Stop cu imaginea frumoasa despre Delhi. Am ajuns in autogara. Haos total. Autobuze mai vechi si mai terminate decat orice ati vazut la capitolul asta in Romania care plecau din minut in minut pe singura poarta a autogarii. Oameni care urlau destinatii si incercau sa te convinga sa te urci in autobuzele lor. o mare de ziare pe care niste tipi ca vai de ei le puneam pe biciclete in maldare verticale mai mari decat mijlocul de transport pe doua roti pe care il pedalau. Caini. Gunoaie. Sobolani (da, chiar am vazut). Si multi multi oameni inchisi

la culoare care strigau si misunau de colo colo. Daca eram in Romania ma panicam si faceam stanga imprejur in doua minute. Doar ca in sinea mea ma asteptam la asa ceva plus ca stiam din ce mi s-a spus ca indienii nu sunt violenti. Cel putin cu strainii. Ce incerca sa faca este numai sa te pacaleasca in asa fel incat sa le dai multi mai multi bani decat serviciul pe care ti l-au facut e "cotat pe piata". Dupa ce am asteptat-o pe Cati sa fumeze prima tigara pe taram indian stand pe o bordura in autogara, cu bagajele in fata si acompaniati de un tip care s-a uitat fix la noi timp de 5 minute, ne-am "aventurat cu avant" mai adanc in autogara.

PAUZA - va spun de ce mai tarziu.